Quantcast
Channel: Curierul de Iasi » Regenerare urbana Lapusneanu – Piata Unirii
Viewing all articles
Browse latest Browse all 24

Lăpuşneanu – Piaţa Unirii: s-a semnat contractul de lucrări

$
0
0

Un nou proiect cu finanţare europeană va demara la Iaşi. Miercuri, 6 august, la Muzeul Unirii a avut loc semnarea contractului de lucrări aferent proiectului „Regenerare urbană zona Lăpuşneanu – Piaţa Unirii”.

Irinel Tofan, directorul general Conest, a făcut o scurtă prezentare a proiectului

Irinel Tofan, directorul general Conest, a făcut o scurtă prezentare a proiectului

„Punctul central al oraşului”
La eveniment au participat primarul Gheorghe Nichita, viceprimarul Mihai Chirica, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni, funcţionari ai Primăriei, precum şi reprezentanţii firmei care va executa lucrările. „Încă din 2004 discutăm despre redarea farmecului străzii Lăpuşneanu. Acum dispunem de fondurile necesare. Discutăm de istoria Iaşului, de punctul central al oraşului, nu doar de strada Lăpuşneanu, ci de toate străduţele care leagă bulevardul Independenţei de această zonă. Ne referim inclusiv la pasajul pietonal subteran din Piaţa Unirii”, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Contractul de lucrări a fost adjudecat de Conest. „Vor fi supuse reabilitării strada Lăpuşneanu, parcul Mitocul Maicilor, esplanada dintre Independenţei şi Piaţa Unirii, dar şi pasajul pietonal subteran. Cele mai importante lucrări constau în modificarea pavimentului pe strada Lăpuşneanu, precum şi în instalarea unui mobilier urban de epocă”, a afirmat Irinel Tofan, directorul general Conest.

Gata în 2015
Lucrările urmează să fie finalizate în termen de 13 luni de la debutul şantierului. Investiţia, cu o valoare de 13,6 milioane lei, este inclusă în portofoliul de proiecte al Planului Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Crestere Iaşi şi este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.

Ce presupune proiectul
Parcul Mitocul Maicilor, dintre strada Lăpuşneanu şi bulevard, va fi reamenajat. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu parcarea de la fostul sediu Romtelecom. Vor fi reconfigurate locurile de parcare şi înfiinţate unele spaţii verzi în zona de acces spre bulevardul Independenţei. În zona de legătură dintre Hotel Unirea şi Piaţa Independenţei va fi refăcut pavimentul şi zonele de acces şi vor fi amenajate două fântâni arteziene în cascadă. De asemenea va fi schimbat mobilierul urban. Şi pasajul pietonal subteran din Piaţa Unirii va suferi modificări. Se va avea în vedere asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, vor fi montate lifturi, iar în zona Palatului Braunstein va fi amplasată o platformă elevatoare.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 24

Latest Images

Trending Articles